Acasa – „Butonezi, progresezi!”

Universitatea Nationala de Aparare CAROL "I"Facultatea de Securitate şi Apărare

Continua desfasurarea academica a programului de licenţă SISTEME INFORMATIONALE prin scoaterea la concurs a inca 25 de locuri.
Pentru cei care vor sa facă un pas important din faţa calculatorului către nivelul strategic al factorilor decizionali care propun şi implementează politici şi doctrine în domeniul securităţii cibernetice, cred că va fi o specializare mai mult decât interesantă.

Detaliile le puteti obtine aici

 

Despre ce „butonăm”  astăzi?typing

R: Despre „Butonel” ( n.r. Eu – Mihai Stancu / butonel.ro ).

 

Aproape fiecare dintre noi are un  Hobby, mai mult sau mai puțin costisitor, mai mult sau mai puțin folositor pentru cei din jur, dar cel mai important, util pentru noi; util pentru că este o acțiune menită să genereze sentimentul de plăcere.

După cum reiese din titlul sugestiv al acestui blog, presupun că v-ați dat seama de Hobby-ul meu: „Butoneala”.


Costisitor?

DA! Foarte costisitor iar resursa principală pe care trebuie să o ai la dispoziție este TIMPUL!

Este resursa pe care toți o avem la dispoziție în mod egal într-o ZI ( nu și în viață ), dar alegem să o împărțim diferit!

Eu aleg deseori să-mi petrec timpul „butonând” ceva … și cum să descriu mai bine această acțiune de „a butona” ?

Butoneala  este activitatea care poate cuprinde:

  • căutarea unei probleme ( dacă nu ai deja una  )
  • cercetarea problemei și a mediului ei de desfășurare
  • căutarea soluțiilor pentru problema  propusă
  • rezolvarea unor probleme
  • pierderea timpului folosind butoane…am spus „butoane”?! DA, butoane! Orice fel de butoane, virtuale, reale, butoane pe care să le folosești prin intermediul degetelor!

Toate activitățile mai sus menționate trebuie să aibă în comun BUTOANELE ca să rezulte BUTONEALA.

Folositor pentru cei din jur?

Aici m-am gândit să intervin…; până în prezent o comunitate mult prea mică beneficia de pe urma hobby-ului meu, adică doar cei cu interes direct în a-și rezolva problemele lor.

Gândindu-mă că problema poate repeta si la alții am decis ca munca pe care o depun și timpul pe care îl folosesc să ajute și alte persoane înafara celor direct vizate, și am creat acest blog pe care sper să-l umplu cu informații utile pentru o comunitate mai mare!

Cu alte cuvinte…de azi înainte DA! Folositor și pentru cei din jur.

Util pentru noi?

DA! Mie îmi produce o senzație specială; așa cum este gustul „dulce/acrișor” așa este „butoneala” pentru mine; mă poate enerva și mă poate relaxa în același timp, mă poate obosii dar simt că vreau mai mult în același timp!

Câteodată îmi aduce venituri!

Până la ideea „butonel.ro” am simțit de multe ori că resursa principală a butonelii, timpul, nu este folosită eficient dintr-un simplu motiv: aceeași muncă făcută de mai multe ori! (Ex. : Ai fost în situația în care să pui întrebarea „Cum să fac în Windows … ceva, cum să fac în Linux …? și ai căutat răspuns, l-ai găsit…apoi după o altă lungă perioadă de timp te-ai lovit de aceeași problemă, fiind nevoit să pierzi din nou timp pentru lucrul pe care deja îl rezolvaseși în trecut.);

Așa s-a „născut” butonel.ro, atât pentru voi cât și pentru mine, să-mi organizez gândurile, să-mi aștern cercetarea și munca într-un loc mai sigur decât propria memorie care poate nu are chef de mine în ziua în care eu am nevoie de ea!

Am structurat lucrurile cam așa:

  • O secțiune „Tutoriale” – despre cum să faci anumite lucruri ( Promit să postez tutoriale pe care le-am experimentat personal! )
  • Altă secțiune „Cercetare” – în care voi povestii despre anumite situații specifice pe care eu le-am întâlnit, sau lucruri „fine”/”delicate” din care puteți învăța despre un lucru, nu cum să faceți un lucru
  •  O secțiune specială pentru cunoscătorii care vor să câștige timp, denumită „Software” – aici veți găsi programe, descrierile aferente, rezultatele testelor efectuate de către mine pe acele programe, opinia mea referitoare la acele programe, eventual soluții alternative care să vă satisfacă necesitățile și un mic bonus pentru prieteni ( „Prietenii știu de ce!” )

În acest fel sper să fie suficient de util și de eficient investit timpul meu.

Plăcere?

CÂTEODATĂ! În special atunci când rezultatele timpului investit în butoneală sunt vizibile, când ai ajuns la rezultatul dorit, când te-ai decis că acea căutare despre „un lucru” poți să o treci la categoria „Căutări finalizate cu succes și rezultate bune”, când ai rezolvat ce ți-ai propus; pentru restul e doar stres și timp pierdut…până la proba contrarie :)

Scop?

„Butonezi, progresezi!” – O translatare subtilă a zicalei „Ai carte, ai parte!”


Back to Top ↑